Bucuria de a fi parinte...:).

La nastere bebe are deja o istorie. Aceasta istorie este a tatalui si a mamei sale, a familiilor din care provin ei, a intalnirii lor, a povestii lor de iubire, a dorintei lor de a avea un copil sau a "intamplarii" prin care micutul a ales sa apara pe lume. Dar si a viselor, temerilor, frustrarilor, suferintelor, ingrijorarilor, credintelor, obiceiurilor si traditiilor din societatea in care se naste. Pe tot parcursul acestor intamplari, trairi, sentimente, emotii, rude, locuri, vorbe, promisiuni, sperante se dezvolta legatura dintre copil si parintii sai.Mai intai in fantasma fetitei sau a baietelului care spune: "cand voi fi mare si voi avea copii, le voi cumpara toate jucariile", "cand voi fi mare si voi avea copii, voi merge cu ei in multe calatorii". Fiecare ne aducem aminte de cum era cand eram mici si ne jucam cu papusa, considerand-o copilul nostru. Poate uneori o bateam, alteori o inveleam cu grija cand dormea, alteori o puneam sa spuna poezia sau o impodobeam cu margele si fundite. Era copilul de atunci, il ingrijeam cum stiam mai bine, il hraneam, il spalam, imbracam, pieptanam, culcam dar il si invatam sau pedepseam cand consideram necesar. Ieseam la plimbare cu papusa in carucior, ii dadeam un nume, o luam in brate cand "plangea". Apoi am crescut si papusa n-a mai servit viselor noastre, ne puteam gandi la cum va fi cand vom avea copii si fara un obiect concret. Uneori eram furiosi pe parintii nostri si promiteam solemn sa nu facem ca ei cand vom fi parinti, alteori eram incantati de cadourile primite si ne gandeam cat de bine este sa fii mare si sa daruiesti copilului tau, sa-i vezi bucuria in ochi cand gaseste jucarii sub brad...Ne amintim si de perioada cand a aparut intrebarea: "cum se fac copiii?" La ce ne gandeam atunci? Va mai amintiti? Intai ne uitam cu mirare la burta mare a femeilor, poate chiar a mamei...Apoi ne-am intrebat pe unde iese copilul, apoi....Pe cine am intrebat? Cine ne-a explicat? Prin ce carti am citit? Incet-incet, mai din discutii cu colegi, mai de la parinti, mai din poze am inteles cam cum se face! Eram incantati, excitati, povesteam si altora, de-abia asteptam sa ne facem mari!!!Si ne-am facut! Primul ciclu e semn ca esti mare? DA. - Bucurie? Teama? Rusine? Ne laudam sau ne ascundeam? Corpul nostru nu mai era cel al unei fetite, nu-l mai simteam ca inainte, ce se schimbase? Cu framantari, lacrimi, ore petrecute in fata oglinzii, discutii cu prietena cea mai buna sau cu mama, feminitatea isi cucerea teritoriul bine meritat. Unde era atunci dorinta de copil? Se ascundea fireste in trupul nostru, nu cuteza sa se arate. In mod ciudat inaintea ei a aparut dorinta de a nu ramane insarcinata sau cel putin asa parea din afara. De cate ori ne-am gandit: "ce-ar fi daca...", ce am face, ce-ar zice ceilalti...Am vorbit cu iubitul de atunci? S-a speriat? Dar inauntrul nostru ce era? Cate intrebari, cate amintiri, unele frumoase, altele triste, cati ani au trecut in cateva randuri...Acum bebe doarme, ne uitam la el si ne amintim de lungile plimbari cu tatal lui, de noptile de dragoste, de testul de sarcina, de emotiile primei ecografii, de sala de travaliu. Cand se va face mai mare, i le vom povesti? Va veni timpul cand ne va pune intrebari, aceleasi pe care le-am pus si noi la randul nostru...copilul.ro

P.S : Felicitari Adih,sa fie sanatos si sa va bucurati de el !!! :)